Training sau Terapie
articol publicat in Business Edu de Alina Negrea, Senior Partner a+performance - 18 ianuarie 2008
Daca ar exista un cod al eticii in training, as propune ca prima regula sa fie similara perceptului emis de Hipocrate: “in primul rand nu face rau” ( “Corpus Hippocraticum” ). Poate parea pretentios, poate prea grav pentru ceea ce este asimilat fenomenului de training ca perceptie generala. Realitatea arata ca este aplicabil si in training acest percept, pentru acei profesionisti responsabili. E aplicabil din cauza granitei extrem de fluide dintre training si terapie. La radacinile trainingului vom gasi concepte, studii si statistici din psihologie, sociologie, antropologie, stiinte comportamentale si nu numai. Trainingul este diferit de terapie insa prin scopul propus, de a dezvolta prin invatare comportamente, abilitati si atitudini. Printr-un program de training nu ne propunem sa “vindecam” afectiuni psihice oricat de usoare ar fi acestea. Nu ne propunem sa “tratam” traume de nici un fel. As merge pana acolo la a afirma ca nu avem voie, nici chiar ca psihologi-traineri sa folosim o sala de curs pe post de experimente terapeutice. Prin finalitatea sa cu aplicabilitate imediata in viata profesioanala, fenomenul de training se desparte fundamental de terapie. Diferentele nu se opresc aici. Putem continua la nesfarsit, incepand de la metodele folosite pana la diferentele in tipurile de pregatire ale celor care le aplica.
Oricat de clara este aceasta diferentiere la nivel teoretic, la nivel practic am avut ocazia ca in experienta mea, sa observ si altceva. Am observant ca tentatia de a trece din training in terapie este foarte mare. Este poate una dintre cele mai seducatoare si inselatoare posturi in care se poate afla un formator. Uneori participantii atrag inconstient formatorul in universul propriei probleme, alteori trainerul simte o problema majora si intra (de cele mai multe ori tot inconstient) in postura “salvatorului”. In special trainerii cu formare initiala de psihologi sunt mai expusi pericolului de a ceda acestei tentatii. Motivele nu le vom dezbate aici, ma voi rezuma la a face o afirmatie statistica. Insa orice formator este expus acestui pericol.
Cand stim ca suntem la granita terapiei?
Exceptand cazurile cand participantii ies plangand din sala (foarte rare din informatiile mele, stiu doar un asemenea caz), e destul de dificil sa sesisezi momentele critice. Totusi, niste indicii putem trece in revista cu titlul de “mai probabil a se intampla”: participantul se blocheaza– nu mai poate iesi dintr-o experienta/ situatie/ amintire sau, din contra, insista foarte mult pe o anumita problema/ experienta, monopolizand atentia trainerului si discutia. Un alt semnal poate fi o reactie violent fata de o afirmatie “neutra” pentru restul participantilor dar extrem de sensibila pentru cel care a reactionat exagerat. Alte semnale pot fi nonverbale precum inrositul, transpiratia excesiva, privitul in jos, evitarea privirii celorlalti. La semnalele nonverbale nu voi insista pentru ca interpretarea lor e nevoie sa fie contextuala; adica pentru aceleasi comportamente nonverbale pot exista decodificari diferite situational si ramane la latitudinea trainerului sa le interpreteze corect.
Daca ar exista un cod al eticii in training, as propune ca prima regula sa fie similara perceptului emis de Hipocrate: “in primul rand nu face rau” ( “Corpus Hippocraticum” ). Poate parea pretentios, poate prea grav pentru ceea ce este asimilat fenomenului de training ca perceptie generala. Realitatea arata ca este aplicabil si in training acest percept, pentru acei profesionisti responsabili. E aplicabil din cauza granitei extrem de fluide dintre training si terapie. La radacinile trainingului vom gasi concepte, studii si statistici din psihologie, sociologie, antropologie, stiinte comportamentale si nu numai. Trainingul este diferit de terapie insa prin scopul propus, de a dezvolta prin invatare comportamente, abilitati si atitudini. Printr-un program de training nu ne propunem sa “vindecam” afectiuni psihice oricat de usoare ar fi acestea. Nu ne propunem sa “tratam” traume de nici un fel. As merge pana acolo la a afirma ca nu avem voie, nici chiar ca psihologi-traineri sa folosim o sala de curs pe post de experimente terapeutice. Prin finalitatea sa cu aplicabilitate imediata in viata profesioanala, fenomenul de training se desparte fundamental de terapie. Diferentele nu se opresc aici. Putem continua la nesfarsit, incepand de la metodele folosite pana la diferentele in tipurile de pregatire ale celor care le aplica.
Oricat de clara este aceasta diferentiere la nivel teoretic, la nivel practic am avut ocazia ca in experienta mea, sa observ si altceva. Am observant ca tentatia de a trece din training in terapie este foarte mare. Este poate una dintre cele mai seducatoare si inselatoare posturi in care se poate afla un formator. Uneori participantii atrag inconstient formatorul in universul propriei probleme, alteori trainerul simte o problema majora si intra (de cele mai multe ori tot inconstient) in postura “salvatorului”. In special trainerii cu formare initiala de psihologi sunt mai expusi pericolului de a ceda acestei tentatii. Motivele nu le vom dezbate aici, ma voi rezuma la a face o afirmatie statistica. Insa orice formator este expus acestui pericol.
Cand stim ca suntem la granita terapiei?
Exceptand cazurile cand participantii ies plangand din sala (foarte rare din informatiile mele, stiu doar un asemenea caz), e destul de dificil sa sesisezi momentele critice. Totusi, niste indicii putem trece in revista cu titlul de “mai probabil a se intampla”: participantul se blocheaza– nu mai poate iesi dintr-o experienta/ situatie/ amintire sau, din contra, insista foarte mult pe o anumita problema/ experienta, monopolizand atentia trainerului si discutia. Un alt semnal poate fi o reactie violent fata de o afirmatie “neutra” pentru restul participantilor dar extrem de sensibila pentru cel care a reactionat exagerat. Alte semnale pot fi nonverbale precum inrositul, transpiratia excesiva, privitul in jos, evitarea privirii celorlalti. La semnalele nonverbale nu voi insista pentru ca interpretarea lor e nevoie sa fie contextuala; adica pentru aceleasi comportamente nonverbale pot exista decodificari diferite situational si ramane la latitudinea trainerului sa le interpreteze corect.
Esential, suntem o firma de consultanta. Comunicarea este punctul nostru forte. Te rugam sa ne trimiti impresiile si ideile tale despre acest material la +4021.310.1338 sau prin email aici